Povestea Canalului Sip – Asociaţia Pro-Mehedinţi

Ruta tematică: Patrimoniu Cultural

Numele atracției turistice: Povestea Canalului Sip

Descriere: În Clisura Dunării, înainte de construirea centralei hidroelectrice au existat o mulțime de roci subacvatice, recife și bancuri de nisip; un pericol deosebit care a făcut dificilă navigarea în partea dinspre Cheile Sip. Încă din epoca romană, această parte a Dunării a constituit o problemă, astfel încât romanii au săpat primul canal în care au deviat cursul fluviului Dunărea și l-au forțat să curgă prin acel canal, de-a lungul căruia navele puteau să navigheze în siguranță. Mult mai târziu, apa a blocat aceste canale și a început să se spargă din nou de zidurile Porților de Fier. Canalul Sip a fost creat în perioada 1890-1896 și a avut o lungime de peste 2 kilometri. La scurt timp după punerea lui în funcțiune s-a constatat că Dunărea, în acel punct, era încă puternică și un mare obstacol pentru nave. Oamenii au căutat frenetic o nouă soluție și au găsit-o în 1899 și anume, introducerea sistemului de remorcare a vapoarelor. Și așa s-a întâmplat până în anul 1916, când navele au fost înlocuite cu trei locomotive – manevrate, iar pe malul de coastă al canalului, germanii au construit o cale ferată cu lungimea de 1.800 de metri. Această mică cale ferată a intrat în toate hărțile feroviare ale lumii. Cât timp s-a desfășurat serviciul de tractare, Sip a utilizat 11 locomotive. Navigarea părea simplă, dar doar părea întrucât era o muncă grea atât pentru oameni, cât și pentru locomotive. Acest lucru a durat decenii, până în 1969 la construirea primei centrale Porțile de Fier, când a fost creat un lac de acumulare mare. Într-o dimineață, apa a inundat sediul serviciului de remorcare a locomotivelor Sip, cu aproape șase luni înainte ca, constructorii centralei să fi planificaț și anunțaț acest lucru. Astfel, calea ferată completă și două locomotive germane cu trei cilindri cu aburi, celebrele „Berlineze”, au rămas sub apă. Prin construirea hidrocentralei „Porțile de Fier 1″(Djerdap 1), totul s-a schimbat: Dunărea a fost îmblânzită, nu mai constituia un obstacol în calea barcagiilor, sau un devastator pentru multe nave din Cazanele Mici (Mali Kazan), ale căror stânci ascuțite le-au distrus cu ușurință fundurile. Deși erau puternici și rapizi, barcagii experimentați se rătăceau când trebuiau să treacă prin cea mai adâncă și mai îngustă parte a defileului Porților de Fier. De aceea, în Kladovo, Tekija, Sip și alte orașe înconjurătoare, cel mai celebru și cea mai bine plătită meserie a fost aceea de “loc”. “Locșii” sau piloții de pe nave, adică căpitanii navigației fluviale, conduceau în siguranță navele de-a lungul aceleilalte părți a Porților de Fier.