
Se găsește în Cazanele Dunării, sub platoul Ciucarul Mare, pe malul stâng al Dunării.
Peștera Veterani este accesibilă numai de pe Dunăre, fiind o atracție pentru cei ce fac o excursie cu barca. De mici dimensiuni, peștera a fost locuită de om încă de acum 400.000 de ani. Omul primitiv a folosit-o pentru adăpost, dacii pentru a se închina lui Zamolxis, turcii şi austriecii în scopuri militare.
Datorită interesului militar, este prima peșteră cartată din lume.
Peștera este cunoscută din timpuri străvechi și a fost punct strategic pentru daci, romani, austrieci şi turci, putând adăposti mulţi soldaţi.
Numele peşterii provine de la generalul austriac Veterani, care a fortificat peştera, a făcut un zid de la peşteră până la marginea apei, zid păzit de ostaşi.
„Omul primitiv folosea peştera şi pe post de sanctuar, aici fiind făcute tot felul de ritualuri religiose și se aduceau ofrande zeilor. Chiar şi dacii veneau aici şi îl venerau pe Zamolxis. Păsările erau sacrificate pe un altar, ce se poate vedea și astăzi. Ceea ce face această peșteră deosebită este faptul că, dimineaţa, timp de aproape o jumătate de oră, razele soarelui pătrund printr-o deschizătură aflată la o înalţime de circa 15 metri şi cad perpendicular pe altar. Acesta pare a fi momentul când se sacrificau păsări pentru venerarea zeilor”.
Legenda peșterii Veterani
Peștera Veterani se găsește pe malul stâng, în zona cataractelor. Este o peșteră care are înălțimea cam de vreo treizeci de metri de la suprafața apei, acum apa s-a ridicat și s-a apropiat de ea; nu este prea adâncă și pe deasupra are o fierăstrauică, pe unde pătrunde lumina înăuntru. Sub peșteră era vechiul drum circulat în amonte și în aval până la marginea Dunării, unde este și soseaua popriu-zisă. În timpul războiului dintre turci și austrieci, generalul Veterani a primit ordin să blocheze complet această șosea. Pentru aceasta a făcut un dig de la peșteră până la marginea apei, dig păzit și de ostași. La un moment dat după ce a făcut digul și au început să lupte, austriecii au fost înconjurați de turci, generalul reușind în final să scape din această strânsură. Totuși ostașii care trebuiau să apere porțiune strategică fiind constrânși de armatele turcești s-au ascuns în peșteră. Turcii au zidit însă intrarea în peșteră și ei au rămas fără apă și fără mâncare și în felul acesta au murit cu toții acolo.
Ulterior în această zonă, în apropierea peșterii s-au găsit niște ghimpi în trei colțuri, din metal, care erau ascuțiți și oricum ai fi aruncat acest ghimpe, el cădea cu un colț în sus; aceștia erau folosiți să împiedice caii să circule, prin faptul că acești ghimpi li se băgau cailor în copită și calul categoric nu putea să mai meargă. Ostașul era nevoit să coboare și coborând se producea învălmășală și ceilalți de pe stâncă, se sus, puteau să-i omoare. S-au găsit mulți ghimpi din aceștia, era o tactica militară, însă este singurul loc unde au fost găsiți astfel de ghimpi. Nici generalul Veterani n-a avut o soartă prea stralucită, prin faptul că el parăsindu-și trupa, s-a refugiat în Ardeal. Acolo a fost prins și a fost băgat în închisoare, unde a și murit. El era austriac, de origine.