Parcul Natural “Geoparcul Platoul Mehedinţi” este situat în sud-vestul României, la nord de municipiul Drobeta Turnu Severin şi se întinde pe o suprafaţă de 106.000 ha.

Climatul temperat-continental cu influenţe submediteraneene şi relieful foarte variat au creat condiţii pentru numeroase specii de plante și animale rare. Structura geologică unică a acestei zone a condus la apariţia a numeroase formaţiuni geologice şi speologice. O mare parte din aceste valori sunt protejate în peste 17 rezervaţii naturale. Pe lângă aceste valori naturale în acest spaţiu întâlnim numeroase obiective culturale şi istorice iar tradiţiile şi meşteşugurile populare (ţesutul, olăritul etc.) sunt încă prezente.

Platoul Mehedinţi este reprezentat de două unităţi de relief aşezate între culmea Munţilor Mehedinţi la vest şi Piemontul Getic la est, caracterizate printr-o evoluţie geologică şi geografică foarte asemănătoare.

Calcarele de vârstă Jurasic-Cretacică aparţin Autohtonului danubian şi sunt dispuse în două fâşii principale, paralele între ele. Fâşia vestică aparţine Munţilor Mehedinţi şi se caracterizează printr-o tectonizare extrem de puternică. Căderea în trepte spre vest a contribuit la formarea grabănului Cernei.
Fâşia estică apare în zona centrală a Podişului Mehedinţi între Baia de Aramă şi Cireşu. Pachetul de calcare este gros de 200-300 m şi este alcătuit din straturi de 4-10 m grosime cu înclinare generală spre sud – est. Deşi ocupă numai 5 % din suprafaţa totală, straturile de calcar au generat numeroase şi variate fenomene carstice care dau faima Platoului Mehedinţi.

Aproape toate râurile care vin dinspre vest, de pe formaţiuni impermeabile, sunt captate în subteran la intrarea în bara de calcare. Aval de punctul de captare văile rămân seci, formând în decursul timpului trepte antitetice, cum sunt şi cele ale râurilor Topolniţa, Ponorăţ, Ponorel etc. Amonte de captare se produce aluvionarea pronunţată a luncilor, care se desfăşoară pe sute de metri lăţime se formează astfel depresiuni închise, cu fundul plat şi cu aspectul general de polie. Cel mai tipic fenomen de acest gen îl constituie sistemul hidrocarstic de lângă comuna Ponoarele, care a generat depresiunile Zăton şi Ponoarele.

Exceptând depresiunile, celelalte forme exocarstice sunt slab reprezentate în cuprinsul Platoului Mehedinţi. Demne de remarcat sunt totuşi dolinele de la vestul localităţilor Balta şi Marga, precum şi lapiezurile şi Podul Natural de la Ponoarele (Podul lui Dumnezeu).

Apele subterane au săpat numeroase peşteri, renumite prin dimensiuni şi prin ornamentaţie, cum ar fi de exemplu peşterile: Topolniţa, Epuran, Bulba, Gramei, Isverna etc.

Morfologia Munţilor Mehedinţi este diferită de cea a podişului. Dacă pentru zona de platou este tipic carstul de bare calcaroase coborâte, în cuprinsul Munţilor Mehedinţi predomină carstul de creste înălţate şi de versant.

O mare parte a calcarelor din cadrul Podişului şi Munţilor Mehedinţi sunt despădurite sau acoperite cu păducel, corn, porumbar, scumpie, ienupăr şi liliac, în amestec cu fagi izolaţi. În multe locuri liliacul sălbatic formează adevărate păduri, vestite fiind cele de pe cornetele Izverna, Nadanova sau Ponoarele. Aici, în fiecare an, la începutul lunii mai, când înfloreşte liliacul, se organizează „sărbătoarea liliacului”.

Individualitatea geografică a Platoului Mehedinţi constă în îmbinarea caracteristicilor de munte şi de deal. El poate fi asemuit munţilor, cu care se aseamănă din punct de vedere litologic (şisturi cristaline şi calcare mezozoice), al aspectelor de relief (văi strâmte, chei), prezenţei peşterilor şi fragmentării tectonice şi în acelaşi timp, poate fi asemuit dealurilor (înălţime joasă, culmi netede, numeroase aşezări omeneşti).

Această unicitate se materializează şi în răspândirea şi structura vegetaţiei. Prin poziţia sa geografică, unitatea se întinde în zona alternanţei pădurilor de fag şi de gorun. Climatul temperat cu influenţe submediteraneene, altitudinea medie de 500-600m, relieful accidentat, apropierea de Peninsula Balcanică, constituţia litologică (suprafeţe calcaroase extinse) au avut un rol însemnat în configuraţia actualei structuri floristice şi cenotice a vegetaţiei. Pe areale întinse din partea de sud şi sud-vest îşi face apariţia gorunul, stejarul pufos, cerul, gârniţa, gorunul balcanic, carpen, cărpiniţa, sâmbovina, nucul, alunul turcesc. Fagul este reprezentat prin specia de fag balcanic. Mai ales pe rocile calcaroase, se întâlnesc tufărişuri de tip submediteranean, cunoscute sub numele de şibleacuri, formate dintr-un complex de elemente submediteraneene carpato-balcanice şi sud-europene, termofile.

Popularea străveche şi continuă a acestei regiuni naturale a determinat transformări însemnate în suprafaţa, structura şi compoziţia floristică a vegetaţiei. Terenurile cu păduri defrişate (curături) au fost înlocuite de pajişti şi terenuri cultivate agricol, dar de slab randament.

Pădurile se păstrează mai bine doar în partea de est a platoului. Pe valea Coşuştei şi afluenţilor săi, drumurile forestiere au înlesnit defrişarea, pe locul curăturilor efectuându-se plantaţii de molid şi de pin negru. Reprezentative suprafeţe păduroase de fag, brad şi pin ce au rămas încă neafectate de tăieri sunt pe valea Crivei, Lăpuşnicului şi Borovăţului. În partea de sud-vest a platoului pot fi întâlnite păduri de stejar pufos, cărpiniţă, tei şi chiar sâmbovină pe valea Topolniţei şi pe versantul dealului ce coboară spre Dunăre. Pe văile Coşuştei şi Topolniţei apar abundente tufărişuri de liliac ce au făcut pe localnici să respecte sărbătoarea tradiţională anuală a liliacului, din prima decadă a lunii mai, la Ponoarele, Balta şi Nadanova.

Climatul blând, cu influenţe submediteraneene, ca şi vegetaţia specifică îşi găseşte reflectarea în prezenţa numeroaselor reptile şi insecte de felurite varietăţi. Caracteristice sunt cele două varietăţi faunistice, vipera cu corn (Vipera ammodytes) şi broasca ţestoasă (Testudo hermanni), specii submediteraneene ocrotite prin lege şi care au o largă răspândire pe calcarele din partea de sud-vest a platoului. Acestora li se adaugă şerpi veninoşi şi neveninoşi. Pe suprafeţele calcaroase se găseşte o specie de scorpion mic, dar veninos. De remarcat este mulţimea şopârlelor, îndeosebi cele de origine sudică tot în partea de sud-vestică a platoului. Dintre vertebrate o largă răspândire o au melcii, păianjenii, gândacii şi mai ales fluturii. În pădurile de fag şi gorun se întâlneşte ursul, veveriţa, jderul, viezurele, căprioara, pârşul mare şi lupul. Dintre păsări sunt ierunca, fâsa de pădure, gaiţa, măcăleandru etc.

Ca urmare a originalităţii cadrului său natural, în podişul Mehedinţi sunt semnalate cele mai dense şi variate rezervaţii naturale dintr-o unitate geografică de asemenea dimensiuni. Astfel, au fost declarate peste 17 rezervaţii naturale, cum sunt: Complexul carstic de la Ponoare, Rezervaţia complexă Peştera Topolniţa, Peştera Epuran, Cornetul Băii şi Valea Mănăstirii, Cornetul Obârşia Cloşani, Pădurea Borovăţ, Cheile Coşuştei ş.a.

Păşind în Platoul Mehedinţi avem ocazia de a percepe ritmurile materiale ale timpului. Perenitatea locuirii acestor meleaguri a fost scoasă la iveală în timpul săpăturilor arheologice care au dezvăluit urme de civilizaţie datând din neolitic şi aparţinând culturii Coţofeni (Cireşu, sat Bunoaica, Jupâneşti). În mai multe puncte din Platoul Mehedinţi s-au descoperit urme ale unor aşezări dacice datând din secolele IV-I î.Hr. (Balta, Bala de Sus, Malovăţ), mărturii ale unor aşezări romane (Şişeşti, sat Crăguieşti).

Cea mai veche atestare documentară a unei localităţi din platoul Mehedinţi este 1581, Baia de Aramă. Cifrele par a ieşi din firescul semnificaţiei lor în lumea de azi dominată de goana după câştiguri rapide. Peste tot, în fiecare localitate se pot întâlni monumente de arhitectură populară: biserici, troiţe, case tradiţionale sau mori.

Mulţimea bisericilor, majoritatea construite din lemn, atestă nevoia locuitorilor acestor meleaguri de a fi aproape de Dumnezeu. Cel mai vechi lăcaş de cult este Schitul Topolniţei construit în secolul XVI, pictat în 1673. Cea mai veche biserică de lemn datează din anul 1757 şi se află situată în satul Brebina din zona Baia de Aramă.

Satul, ca element de bază al Geoparcului Platoul Mehedinţi este un rezultat specific al evoluţiei sociale şi istorice. Păstrarea peste timp al modului de viaţă tradiţional se poate realiza prin conservarea aşezărilor rurale. Există la nivelul Platoului Mehedinţi situri etnografice în satele: Balta ( sec.XVIII-XIX), Costeşti (sec.XIX), Prejna (sec.XIX).

Meştesugurile tradiţionale sunt încă prezente: ţesutul covoarelor din lână, vopsitul lânii folosind coloranţi naturali, olăritul (ceramica de Şişeşti, Noapteşa) etc.
O serie de localităţi din zona platoului sunt cunoscute încă din antichitate prin zăcămintele de minereuri neferoase. Exploatările de minereuri cuprifere din zona Ponoarele – Baia de Aramă sunt atestate de pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân.