Steroid Al
Neck-ul Vulcanic „Trescovăț” – Asociaţia Pro-Mehedinţi

Muntele Trescovăţ este un neck vulcanic aflat în Munții Almăjului, în apropierea localității Svinița, județul Mehedinți. Acesta a alimentat Defileul Porţile de Fier de-a lungul erelor geologice cu vulcanite terigene.

Având o altitudine de 755 m, Muntele Trescovăţ este unul din cei mai înalţi munţi ai Parcului Natural Porţile de Fier. Punctele de belvedere sunt la altitudini din ce în ce mai ridicate, culminând cu platoul Muntelui Trescovăţ, loc de unde se deschide o panoramă impresionantă, atât asupra plaiurilor româneşti, cât şi a celor sârbeşti.

Accesul către Neck-ul vulcanic Trescovăț se face de pe drumul național DN 57, la 6 km de localitatea Svinița, din dreptul popasului Stariște, spre sensul de mers către localitatea Berzeasca. Neck-ul vulcanic Trescovăţ este o formaţiune stâncoasă ce captează atenţia prin măreţia şi aspectul deosebit al rocilor vulcanice, dar şi prin punctele de belvedere de unde se poate vedea cum a reuşit Dunărea să-şi creeze un curs spectaculos printre munţi.

Muntele Trescovăţ este impresionant datorită rocilor vulcanice (porfire cuarţifere, bazalte), pâlcurilor de pin negru de Banat, enclavelor de şibliacuri (liliac, cărpiniţă, mojdrean, scumpie), dar şi prin faptul că, odată ajuns pe platou, ai totul la picioare. De aici, priveliştea se deschide spre vest până la Ravensca, un sat de cehi, iar în aval pe malul drept al Dunării, se vede Grebenul sârbesc.

Muntele Trescovăţ este obiectivul de referinţă al traseului ecoturistic Trescovăț. Dificultatea traseului nu este ridicată, cu excepţia porţiunii de urcare propriu-zisă a muntelui, din partea estică a muntelui, unde panta poate ajunge chiar la 700. Pornind de pe Valea Starişte, de-a lungul traseului, la intervale mici de timp (aproximativ o jumătate de oră), întâlnim puncte de belvedere, locuri de unde se pot admira: Dunărea, Mala Cucuiova, Trescovăţul Mic şi Trescovăţul Mare.