Sunt două lacuri temporare de origine carstică, de dimensiuni diferite, aflate de o parte şi de alta a Peşterii Ponoarele.

Denumirea lor vine din graiul localnicilor, în care a zătoni înseamnă a opri curgerea unei ape. Într-adevăr, lacul Zăton se formează prin bararea drumului firesc al apelor de către Dealul Peşterii, un bloc masiv de calcar, care a funcţionat ca un baraj în calea apei.

Ca fenomen carstic, lacul Zătonul Mare prezintă particularităţi deosebite şi poate atinge dimensiuni impresionante, de aproape 2 Km2 şi o adâncime de 20 m în punctul maxim de la nivelul sorbului. În anii bogaţi în precipitaţii, lacul nu seacă oferind o privelişte încântătoare. Când se instalează seceta, apele dispar în adâncurile peşterii şi peisajul devine dezolant prin ariditate.

Toamna, când apele revin, după începerea ploilor, poposesc raţele sălbatice pe oglinda lui liniştită, într-un decor de-a dreptul romantic.

Zătonul Mic se formează la nord-est de Podul lui Dumnezeu, în partea opusă Zătonului Mare, atunci când precipitaţiile sunt abundente, iar debitul pârâului care vine de sub Ștei nu mai poate fi preluat de către sorb. Apele acestui lac se unesc uneori cu Valea Turcului inundând întreaga suprafaţă care altfel este folosită pentru agricultură.

Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă, dar el, de fapt, este tot o prelungire a Peşterii Bulba, o gură care nu mai poate prelua toate apele din vale, pe timp ploios, aşa că se umple pur şi simplu.