Steroid Al
Traseul Ecoturistic „Svinița – Tricule” – Asociaţia Pro-Mehedinţi

Accesul pe traseu se face de pe DN57 (la aproximativ 1 km de Svinița către localitatea Berzasca).

Timpul în care traseul este parcurs: aproximativ 5 ore.

Traseul are o lungime de aproximativ 9 km și uneşte Amfiteatrul Zelişte – Veligan (din flancul vestic al comunei Sviniţa) cu formaţiunea de Cioaca Borii (din estul comunei Sviniţa).

Amfiteatrul Zelişte – Veligan, aflat deasupra comunei Sviniţa, pe Valea Ţiganski, este un impresionant amfiteatru generat de conglomeratele Jurasicului inferior (200 milioane ani) de origine continentală. Conglomeratele aparţin formaţiunii de Cioaca Borii.

De pe treptele amfiteatrului se pot admira apele liniştite ale lacului de acumulare, localitatea Sviniţa (strămutată în totalitate), vestigiile caselor cu arhitectură tradiţională de influenţă sârbească şi ale bisericii din vechiul sat.

În crăpăturile stâncilor deschise de capriciile vremii şi-au găsit adăpost o seamă de plante rare, de un colorit miraculos, unele întâlnite doar în regiunea Porţile de Fier. Trebuie să păşim cu atenţie, deoarece locul lor de baştină este numai acolo, iar distrugându-le nu am face decât să periclităm istoria acestor plăpânde plante, migrate aici de-a lungul mileniilor.

Ultima porţiune, dar în acelaşi timp pitorească, este Cioaca Borii, o formaţiune permiană (260 milioane de ani), pe stâncăriile căreia se întâlneşte singura populaţie (pădure) de pin negru de Banat din Defileul Dunării. În urmă cu 12000-14000 de ani, pinul negru de Banat forma pinete compacte, dar astăzi supravieţuieşte în condiţii de uscăciune, numai pe Cioaca Borii. Interesant este că aici, pinul negru de Banat se găseşte la altitudine foarte joasă, în expoziţie însorită, iar stratul ierbos al acestor stâncării este alcătuit din plante foarte rare, care aduc un plus de miracol ale acestei păduri. Pădurea de pin negru de Banat, se odihneşte pe un covor moale de licheni, care acoperă stâncile ferindu-le de forţa uneori distrugătoare a naturii.

Ruinele cetăţii medievale de la Tricule, care încheie traseul nostru îşi au fundaţia azi în apele Dunării, acest bătrân fluviu ce poartă pe umerii săi istoria de peste 2000 de ani ai Europei.

Traseul ecoturistic Sviniţa – Tricule este pe rând o poveste geologică, o poveste a vieţii, o poveste a istoriei din regiunea transfrontalieră a Europei.