Accesul se face de pe drumul naţional DN57, în golful Dubova, aproximativ 24 km distanţă de localitatea Orşova spre Moldova Nouă; lungimea traseului aproximativ 9 km, timp mediu de parcurgere cca 4 ore , maxim 5 ore ambele variante.

Este un traseu cu grad mediu de dificultate, care nu necesită pregătire fizică specială, totuşi fiind un traseu lung în raport cu distanţa şi timpul de parcurgere al acestuia.Este marcat cu un triunghi echilateral galben cu margine albă.

Are două variante: una care se parcurge în 2 ore pentru cei nerăbdători de a ajunge pe platoul Cazanelor Mici şi o variantă de 6 ore pentru cei care doresc să cunoască mai bine specificul acestor locuri. Punctul culminant al celor două variante este platoul Cazanelor Mici.

Traseul ecoturistic urmează poteci de munte, care parcurg păduri de stejari, păduri de fag şi pajişti. Este traseul de unde se poate colecta drobiţa (Genista tinctoria), o excelentă plantă tinctorială, din care femeile extrăgeau coloranţi vegetali pentru vopsitul lânii. Punctele de belvedere, nu puţine la număr, sunt locurile de unde poţi admira Cazanele Mari şi Veliki Strbač, de pe partea sârbească a Dunării.

Cazanele Mici, cu doar câţiva metri mai mici decât Cazanele Mari, este locul mai puţin cunoscut turiştilor, dar cu aceeaşi grandoare a Cazanelor Mari.

Pajiştile cu talpa ursului (Acanthus balcanicus), întâlnite pe platoul Cazanelor Mici, plantă cu arealul restrâns doar în Peninsula Balcanică, ne determină să parcurgem cu mare atenţie această porţiune, doar însoţiţi de rangerii Parcului Natural Porţile de Fier. Frunzele acestei plante au fost luate ca model în sculptura antică şi caracterizează capitelul coloanelor corintice. Traseul ecoturistic Cazanele Mici se află în Rezervaţia complexă Cazanele Mari şi Cazanele Mici, iar accesul se face doar în prezenţa rangerilor Parcului Natural Porţile de Fier.

Cazanele Mici este locul unde Dunărea scapă din strâmtoarea Cazanelor.

Peisajul tipic este de defileu. Aici apar numeroase forme şi microforme de relief,

Platoul Cazanelor Mici este unic în Europa îţi tăie răsuflarea. Este locul în care stai pe calcare urgoniene (140 milioane ani), pe lapiezuri („sculpturi” naturale în calcar), unde sibliacurile terţiare (asociaţii vegetale alcătuite preponderent din liliac, cărpiniţă, mojdrean, scumpie) provin din perioadele mai calde interglaciare, este locul de unde auriul lalelei de Cazane îţi spune că aici, în Cazanele Mari ale Dunării este singurul loc din lume în care trăieşte, de fapt este locul unde „Dunărea a bătut şi Porţile de Fier s-au deschis”.

Asupra originii morilor de apă în spaţiul carpatic s-a emis atât ipoteza pătrunderii lor aici din zona mediteraneană, după cucerirea Daciei de către romani, cât şi ipoteza autohtonicităţii lor, aducându-se ca argumente bogăţia de grâne a Daciei, întinderea holdelor până pe plaiurile munţilor, forţa hidraulică de pe râurile repezi cu debit bogat. Documentar, morile de apă sunt atestate încă din secolul al XII-lea, ele înmulţindu-se considerabil în secolele următoare. Dintre morile du apă, cele cu roată orizontală – ciutura – adevărat tezaur de veche creaţie materială a poporului român, pot fi considerate ca primul tip de moară, care a folosit forţa hidraulică, făcând tranziţia de la râşniţele de mână la morile cu roată verticală. Morile cu ciutură din zona Porţile de Fier prezintă importanţă din punct de vedere al repartiţiei, structurii şi sistemului lor de proprietate. Sistemul arhaic de construcţie şi de funcţionare al morilor cu ciutură îmbină simplitatea cu ingeniozitatea, utilul cu artisticul. Ca material de construcţie se foloseau bârnele groase, în exclusivitate de esenţă tare (stejar, fag), morile de piatră fiind rare (morile din Sviniţa şi o parte din morile din Ogradena).