Sunt cele mai complicate instalații termale din Dacia Inferioară. Se pare că au fost utilizate atât de soldații ce staționau în Castrul Drobeta, cât și de populația civilă.

Au fost construite de soldați ai Leg. V MacedoNica o dată cu castrul, iar la începutul secolului al III-lea au fost refăcute și „modernizate” de un detașament al Cohortei I Sagittariorum, condus de Aurelius Mercurius, magister in Figlinis (maistru cărămidar).

Din păcate, astăzi se păstrează mai puțin de jumătate din ruinele thermelor. Cel care le-a cercetat și a întreprins și primele acțiuni de protejare a lor, a fost Alexandru Bărcăcilă, care a lăsat și cel mai exact plan al lor.

Apa curentă era adusă prin conducte de la izvoarele captate din fostul ogaș al Fântânilor (astăzi parcarea M.A.I.).

Pe lângă dotările obișnuite ale unor therme, cum ar fi camera de foc (praefurnium), camera de aburi (laconicum), sala de baie (caldarium), camera de apă rece (frigidarium) și altele, în partea de nord se găseau săli de lectură și un spațiu pentru exerciții și întreceri sportive, palestra.