Aceste ruine demonstrează, încă o dată, rolul vital pe care fortificaţiile l-au jucat încă dinaintea formării Ţării Româneşti. Secole de istorie stau ascunse printre ziduri şi îngropate între pietre şi aşteaptă ca poveştile să fie spuse.

Cetatea Grădeţ este situată pe vârful dealului omonim, de unde se pot supraveghea uşor Valea Topolniţei, albia pârâului Clicevăţ, precum şi drumul străvechi ce trecea în imediata apropiere, ducând către Dunăre.

Începuturile cetăţii, ca şi întreaga sa istorie, sunt tainice. În baza unor relicve arheologice s-a putut stabili că cetatea a funcţionat în cursul secolelor XIII-XIV. De aici pornesc ipotezele. Prima ar fi aceea că cetatea s-ar fi născut deja la începutul secolului al XIII-lea, din voinţa unui potentat autohton, fiind distrusă apoi de Marea invazie mongolă din 1241. O alta se leagă de numele lui Luca, primul ban de Severin, menţionat în anul 1233.

În fine, cea din urmă ipoteză afirmă că cetatea ar fi fost clădită spre sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul cât Banatul de Severin ar fi fost deţinut de voievozii Ţării Româneşti. Singura sursă scrisă cunoscută este un docu­ment emis în 1430 de banul de Severin, care, inventariind sistemul defensiv al Banatului, pomeneşte fortificaţia ca fiind dezafectată.

Fortificaţia din vârful dealului Grădeţ a fost construita sub forma unui poligon neregulat, pliată pe forma dealu­lui şi avea o suprafaţă de o mie de metri pătraţi. Zidul de incintă, cu o grosime de peste doi metri şi jumătate, a fost construit din bolovani de şist, sparţi neregulat, prinşi cu mortar. Calitatea inferioară a liantului, precum şi neatenţia la aşezarea bolovanilor induc ideea unei fortificaţii făcute în grabă, ca urmare a unor necesităţi foarte stringente de apărare.
Poarta, situată pe latura de sud, era încadrată de ziduri groase de trei metri. Unele porţiuni din zidurile cetăţii au fost distruse, iar reparaţiile au fost făcute în cea mai mare grabă, pentru că materialele folosite şi tehnicile de îmbinare nu asigură soliditatea lucrării.

Cetatea avea două turnuri de apărare. Primul, semicircular, avea două eta­je şi era amplasat în partea de nord a fortificaţiei. În interiorul cetăţii, chiar în mijlocul său, exista turnul-locuinţă, cu bază circulară, construit din blocuri de piatră cu rosturi mari între ele. Diferenţele dintre zidurile turnului şi cele ale curtinelor demonstrează că cetatea a avut două faze majore de construcţie.

Istoria Cetăţii Grădeţ este învăluită în mister. Chiar şi fără date exacte care să ateste când a fost ridicată, fortificaţia şi ruinele ei mărturisesc forme ale civilizaţiei medievale de tip european, aflate şi în folosinţa românilor din Ţara Românească.

Ruinele Cetății reprezintă un punct de interes în cadrul traseului Schitul Topolniţei – Cetatea Gradeţ – sat Păuneşti – Biserica Sf. Dumitru – Varianta prin Pădurea Borovăţ

Accesul pe traseu se face din Tr.Severin pe DN 67 până a Halanga şi DC 7 până la Schitul Topolniţei. Traseul este marcat cu un triunghi albastru; punct albastru (pentru varianta Padurea Borovăţ ).

Urmând acest traseu, mai pot fi văzute: troiţa Săveştilor, biserica de lemn Sf. Dumitru; pădurea de pin negru bănăţean Borovăţ. Pe întreg drumul există puncte de belvedere, imagini superbe spre V. Ştirbiţei, V. Topolniţei, dealurile Bâlvăneştilor şi ale Schitului.