Ruta Tematică: Patrimoniu Cultural

Numele atracției turistice: Povestea primei căi ferate din Valea Timokului – Calea ferată belgiană

Descriere: “Pe vremea în care erau montați 100 sau chiar mai mulți metri de cale ferată pe zi în valea Timokului și atmosfera era oarecum similară cu cea din vestul sălbatic, în portul New York se construia Statuia Libertății, în Paris Turnul Eiffel, prin Alpi cel mai mare tunel feroviar din lume, St. Gotthard și multe alte monumente importante, monumente care și astăzi reprezintă <<minuni ale lumii>>. Dacă aceste <<minuni>> erau pentru restul lumii, căile ferate din valea Timokului erau <<minunea>> din Serbia de Est, care urma să dureze un sfert de secol „.
Cu aceste cuvinte Nebojsa A. Jovic, cercetător de arhivă, a contribuit la celebrarea celei de-a 120-a aniversări a căilor ferate belgiene în prestigiosul jurnal „Razvitak” din 2008. Un moment istoric de punere în funcțiune a faimoasei „căi ferate belgiene” este sărbătorit în Vlaski Dol, lângă Zajecar în fiecare an. Trenul care transporta cărbuni de la Vrska cuka a părăsit prima stație de tren în vecinătatea noastră spre debarcaderul Dunării în Radujevac.
Calea ferată de 82 de kilometri a fost construită cu capital belgian, în același timp în care a fost construită mina de pe Vrska cuka (între 1886 și 1888). Ea a fost folosită timp de 70 de ani.
Betonul era pentru prima data folosit ca material de contrucție la construirea căii ferate din Timok și a celor din Serbia. În aceeași perioadă o linie telefonică, prima în Serbia, a fost pusă în funcțiune pentru prima data și de asemenea tot pentru prima dată, a fost pusă în practică forarea pneumatică cu aer comprimat.
Un total de 2,6 milioane de dinari au fost investiți în construirea minunii tehnologice sârbe în vremea în care venitul național total al Serbiei era de 22 milioane de dinari. În același timp, belgienii au construit cea mai modernă mină de cărbune din Balcani la Vrska cuka.
În Radujevac, unde se termina calea ferată, într-o mare fabrică de brichete, cărbunele era transformat în brichete, încărcate pe vapoare și transportate de-a lungul Dunării în Europa.
Calea ferată era utilizată și pentru transportul de călători în ambele direcții, iar cuprul din Bor, vinul și alte produse agricole din Rajac și din satele aflate în vecinătatea Negotinului, erau de asemenea transportate pe malul Dunării. Diverse bunuri industriale din Europa au sosit la Radujevac și de acolo mai departe spre Vrska cuka și alte așezări aflate de-a lungul căii ferate.
Calea ferată a fost în funcțiune până în 1915. Apoi ocupanții bulgari au jefuit-o, au luat șinele și toate mijloacele de transport. A fost restaurată imediat după Primul Război Mondial, dar în 1943 a încetat să mai lucreze pentru totdeauna.
Numeroase povesti interesante fac referire la „calea ferată belgiană”, cele mai multe vorbesc despre constructorii săi – aproximativ 2 500, cei mai mulți fiind din Serbia. Printre aceștia au fost și 84 de experți de top din Italia și Belgia, care au fost aduși de la celebra cale ferată Zürich-Milano.
Multe căsătorii mixte au fost solemnizate la vremea respectivă. De exemplu, a existat un anumit Eugenio Belt, născut la Urizano, lângă Milano, care s-a căsătorit cu o fată din Zajecar și a devenit un „bărbat al Timok-ului” – a fost botezat și a luat numele de Ilija Petrovic