
Ruta Tematică: Patrimoniu Cultural
Numele Atracției Turistice: Pădurea de liliac de la Ponoarele
Locație: în comuna Ponoarele, județul Mehedinți. Se găsește la 3 km sud de localitatea Ponoarele, între dealurile Băluței și Răiculeștilor, o distanță de 4 km de localitatea Baia de Aramă, pe drumul ce leagă orașele Drobeta Turnu Severin de Târgu Jiu.
Descriere: Este o rezervație botanică aparținând zonei carstului de platformă al Podișului Mehedinți. Aceasta s-a format într-o depresiune intramontană, unde apar numeroase ponoare calcaroase. Pădurea de liliac de la Ponoare este o rezervație botanică considerată de mulți o minune a naturii. Este cea mai mare pădure de liliac din țară. Rezervația se întinde pe o suprafață de 20 ha și se află la o altitudine de 500 m. Ea s-a conservat datorită climatului blând, cu influențe submediteraneene și a fost declarată ulterior, arie protejată. Declarată monument al naturii începând cu anul 1965, ea face parte din aria protejată „Geoparcul Platoul Mehedinți”. În pădure, pe lângă liliac (Syringa vulgaris) și mojdrean (Fraxinus ornus), care sunt speciile principale, mai apar și gorunul (Quercus petraea) și garnița (Quercus farnetto). De asemenea mai apar și cornul (Cornus mas), darmox (Viburnum lantana), jugastrul (Acer campestre), alunul (Corylus avellana), păducelul (Crataegus monogyna) și scorușul (Sorbus torminalis). Speciile rare floristice care se găsesc aici sunt laleaua neagră și vișinul turcesc iar dintre speciile faunistice amintim vipera cu corn și broasca țestoasă.
Legendă / Poveste / Impresii / Recomandări: Atunci când aici înflorește liliacul, adică în prima parte a lunii mai, se așterne un covor verde colorat cu nuanțe de la alb la violet, care degajează un parfum deosebit. În fiecare an, începând cu anul 1965, în aceste locuri, se organizează “Sărbătoarea Liliacului”. Localnicii spun că sărbătoarea are rădăcini mult mai adânci, ea fiind organizată încă din timpuri străvechi, când toată lumea se aduna pentru a se bucura de umbra pădurii de liliac.
Informații și Contact:
Pădurea de liliac se află pe teritoriul administrativ al comunei Ponoarele:
Primărie:
tel: +40252 381 512
website: www.ponoarele.ro
e-mail: primaria@ponoarele.ro
Rută apropiată de alte rute tematice:
În comună se mai pot vizita:
– Podul lui Dumnezeu
– Peștera Ponoarele
– Câmpurile cu Lapiezuri
– Bisericuța de sub Stei
– Lacul Zăton
-Biserica din Ponoarele
Alte informații utile:
Cazare:
Conacul Boierului: Ponoarele, tel: +40740 057390
Campare Lapiezuri: Ponoarele
Evenimente:
- În luna iulie, are loc Festivalul “Ponoare, Ponoare”,
- În luna mai, este organizată Sărbătoarea Liliacului.
Coordonate GPS: lat,long: 44.960776, 22.775019