Ruta Tematică: Peșteri
Numele Atracției Turistice: Peștera Gramei
Locație: în comuna Podeni, județul Mehedinți, la o distanță de aproximativ 38 km de Drobeta Turnu Severin, pe drumul spre comuna Cireșu.
Descriere: Este o peșteră săpată în versantul drept al văii Topolnița, în Dealul Croavelor, la o înălțime de 445 m, adică la aproximativ 75 m deasupra talvegului văii Topolnița. Exploatată prima dată în anul 1961 și descrisă în anul 1967 de către V. Decu și M. Bleahu, peștera Gramei s-a dezvoltat pe un sistem de diaclaze și fețe de strat orizontale și are galerii fosile și subfosile cu o lungime de 390 m. Întrarea în peșteră are o deschidere de aproximativ 10 m. Preștera este formată din două galerii etajate. Galeria din partea dreaptă este mai înaltă cu 3 m și începe cu strâmtori, după care se lărgește formând o sală spațioasă și înaltă, de unde se poate ajunge în galeria din partea stângă. Galeria stângă este mai mare decât cea dreaptă și este în cea mai mare parte dezvoltată pe diaclaze. Peștera a fost săpată de apă din Valea Croavele Peșterii, la o altitudine de 470 m. Pereții peșterii sunt încărcați cu stalactite, scurgeri parietale și o cantitate de depuneri. Plafonul este în mare parte stâncos sau acoperit de gururi. Peștera are o faună destul de bogată, de aici colectându-se izopode, opilionide, araneide, miriopode, colem-bole, coleoptere, diptere și chiroptere.
Condiții:
Peștera este relativ ușor de străbătut dar are și puncte mai dificile, de aceea, pentru vizitarea ei este necesar echipament de protecție și surse de iluminare.
Informații și Contact:
Peștera se află în administrarea Geoparc Platoul Mehedinți:
tel/ fax: +4 0372 521 116, http://www.geoparcmehedinti.ro,
e-mail: geoparcmehedinti@gmail.com
Rută apropiată de alte rute tematice:
În comună se mai pot vizita:
- Biserica Sfinții Voievozi din Gornenți, Podeni
- Biserica Sf. Nicolae, Malarișca, Podeni
- Râul Topolnița, Malarișca
În zonă se mai pot vizita:
- Centru etnografic, în comuna Cireșu
- Peştera lui Epuran
- Formaţiuni carstice, în comuna Balta
- Punctul fosilier Bahna – Vîrciorova
- Peştera “Curecea”
- Stâncăriile de Camâna,
- Cabana “Balta Cerbului”, renumit centru de prelucrare artistică a lemnului și de cusături populare.
- Izvorul și Stâncăriile de la Câmana
Alte informații utile
Cazare:
Cele mai apropiate unități de cazare din zonă sunt cele aflate în localitatea Băile Herculane, județul Caraș-Severin, la 9 km distanță de comuna Podeni.
Coordonate GPS: lat/ long: 44.877872/ 22.527056600000037, elevație: 558 m