Ruta Tematică: Patrimoniul Cultural
Numele Atracției Turistice: Biserica Sfântul Nicolae din Pătulele
Locație: în comuna Pătulele, județul Mehedinți. Comuna Pătulele se află la o distanță de 42 km față de Drobeta Turnu Severin, pe drumul ce duce la Calafat, DN562A.
Legendă / Poveste / Impresii / Recomandări : Prima dată, locașul bisericii a fost într-un bordei. Era o biserică cu o clopotniță mai deosebită, situată pe un deal, lângă satul Pătulele. Ulterior, biserica a fost incendiată de turci, devenind astfel, în rândul localnicilor, “Biserica Arsă”. Pe locul unde se afla această biserică, s-a construit, în 1840, o altă biserică din bârne de lemn, aduse din pădurea Vlădaia, așezate pe patru picioare de piatră. Această biserică a fost o vreme, singura biserică din Pătulele. În 1883, Principele Alexandru Știrbei construiește o nouă biserică în comună, care poartă hramul Sfântului Gheorghe. În anul 1878, Biserica din lemn Sf. Nicolae este închisă fiind considerată improprie pentru servicii religioase, însă în anul 1903, enoriașii reușesc să o redeschidă, ridicand-o din temelie, construind-o de data aceasta, din ziduri de beton. A fost sfințită doi ani mai târziu, pe 8 mai. Este clădirea care poate fi observată și astăzi în comuna Pătulele.
Informații și Contact:
Biserica se află în administrarea Episcopiei Severinului și a Strehaiei:
tel: +4 0252 333 048, +4 0252 333 039,
e-mail: secretariat@episcopiaseverinului.ro ,
website: www.episcopiaseverinului.ro
Rută apropiată de alte rute tematice:
În comună se mai pot vizita:
- Fazaneria Pătulele
- Palatul Boieresc
- Biserica monument „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din satul Viașu
Alte informații utile:
Sărbători în Pătulele:
- „Zilele Recunoştinţei” ( în prima sâmbătă a lunii iunie – sărbătoarea comunei)
- Nedeia (Ruga) în ziua de Sfântul Gheorghe
Coordonate GPS: lat, long: 44.3432711,22.776676199999997, elevatie: 79 m