Ruta Tematică: Ruta Pasionaților de Drumeții
Numele Atracției Turistice: Traseul „La Varniţe – Valea Topolniţei – Gura Prosăcului”
Locație: în județul Mehedinți. La traseul se ajunge din Drobeta Turnu Severin pe DJ 607B până la Ciresu (28 Km), apoi spre Marga cca. 3 Km până La Varniţe.
Descriere: Traseul pornește din Poiana La Varniţe, unde există un panou informativ şi săgeţi indicatoare.Astfel, traseul urmărește drumul spre satul Marga, înspre est, aproximativ. 50 m până la intersecţia cu un drum forestier pe partea stângă. Traseul coboară prin pădure până ajunge în lunca largă a Topolniţei. De aici traseul virează spre stânga în aval pe râu până la portalul impresionant al Prosăcului, unde râul Topolniţa intră în subteran, printre bolovani imenşi. Traseul presupune traversarea râului de câteva ori. Întoarcerea se face pe acelaşi traseu, sau pe traseul marcat cu punct galben ce duce spre intrarea ,,Peştera Femeii”, trece pe deasupra Prosăcului şi ajunge în punctul de plecare în poiana La Varniţe.
Condiții:
Drumeție:
– marcaj: triunghi roşu
– timp parcurs: ½ h
– grad de dificultate: uşor
– condiții de acces: tot anul , nerecomandat când apele râului sunt crescute
– echipament: de drumeție (cizme de cauciuc la ape mari)
Informații și Contact:
Traseul se află pe teritoriul administrativ al Geoparc Platoul Mehedinți:
Tel/ Fax: 0372 521 116,
E-mail: geoparcmehedinti@gmail.com
Website: http://www.geoparcmehedinti.ro
Route close to other Thematic Routes:
Există o serie de trasee de legatură cu această rută:
– valea Topolniţei în amonte până la cheile şi pestera de la Sfodea
– Peştera Femeii (intrare în peştera Topolniţa) până în poiana La Varniţe
– Gaura lui Ciocârdie
– Peştera lui Epuran peste Cornetul Prosăcului
Pe traseu întâlnim o serie de puncte de interes:
– lunca Topolniţei , în amonte de Prosăc
– cheile Topolniţei de la Gura Prosăcului
– portalul galeriei Prosăcului
– punct de belvedere și anume, zona din faţa Gurii Prosăcului, vedere spre intrarea peşterii şi a pereţilor ce o înconjoară
Coordonate GPS
La Varniţe , 44* 49’ 01.27” N , 22* 33’ 42.76” E , 430m