
Ruta Tematică: Patrimoniul Cultural
Numele Atracției Turistice: Municipiul Drobeta Turnu Severin
Locație: Situat în partea vestică a Olteniei, în județul Mehedinți, pe drumul ce leagă București de Timișoara. Orașul este așezat pe malul stâng al fluviului Dunărea, la ieșirea acestuia din defileu, de drumul european E70, la o distanță de 220 km sud-est de orașul Timișoara, la 113 km vest de Craiova și 353 km vest de București.
Descriere: Drobeta Turnu Severin este reședința județului Mehedinți. Este un oraș cu o o vastă istorie, ce a luat naștere în apropierea castrului roman Drobeta. În scurt timp a devenit punct strategic, aflându-se la confluența atât a drumurilor pe uscat, cât și a celor pe apă. Cele mai importante și cunoscute obiective turistice aflate în Drobeta Turnu Severin sunt Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier, Castelul cu Apă, vestigiile Cetății Medievale a Severinului aflate în Parcul Dragalina, dar și numeroase muzee și instituții culturale. Una dintre clădirile emblematice ale orașului este Palatul Cultural Teodor Costescu. Clădirea este impunătoare datorită stilului architectural. Emblematică este și Hala Radu Negru, care acum găzduiește un centru comercial situat în piața Radu Negru, ce a fost construit la începutul secolului XX, între anii 1904 – 1907.
Legendă / Poveste / Impresii / Recomandări: Acest oraș datează din perioada în care Dacia a fost provincie romană, iar acest fapt este dovedit de existența unor vestigii istorice cum ar fi: Castrul Roman, Podul lui Traian, realizat de către celebrul arhitect Apolodor din Damasc, Termele Drobetei, care au fost considerate cele mai complicate instalații termale din Dacia și chiar un amfiteatru roman, descoperit în anul 2010. În perioada stăpânirii romane, Drobeta era cel mai însemnat centru urban al Olteniei romane, dupa Romula – Malva. Orașul ocupa suprafața cuprinsă astăzi, între străzile Smârdan și Călărași, iar la nord se întindea până aproape de bulevardul Tudor Vladimirescu. În ceea ce privește numele de Drobeta (Drubeta), unii cercetători consideră că ar însemna „Despicata” sau „Așezarea de la despicătură”, deoarece aici Dunarea „se despica” formând două brațe. Nicolae lorga explică denumirea de „Drobeta”, ca având sensul de „Stejareț” sau „Stejaris”. Alte voci susțin însă că denumirea ar deriva din numele zeului „Deus Dobrotes”, sau că ar proveni de la numele dac „Drebita”. Izvoarele literare antice menționează localitatea sub denumirea „Drubetis”. Cât despre numele de „Severin”, unii istorici consideră că ar proveni de la Imparatul Roman Alexandru Sever, care s-a luptat cu goții pe aceste meleaguri, iar altii, de la consulul roman Septimiu Sever. Mai târziu, în prima jumatate a secolului al XIII-lea, regele Ungariei, Andrei al ll-lea, pune stapanire pe teritoriul aflat între Cerna si Olt. Astfel, în jurul anului 1233, ia naștere Banatul de Severin. Ca reședință a „Banatului” a fost aleasă Cetatea Severinului, construită pe locul vechii asezări Drobeta. Ea avea menirea de a supraveghea drumurile care se îndreptau spre Transilvania și Banat. Domnitorul Mircea cel Bătrân a întemeiat în Cetatea Severinului, o dregătorie specială, cu caracter militar, numită „Bănia Severinului”. Dupa moartea lui Mircea cel Bătrân, ungurii ocupă Severinul. În anul 1438, regele Ungariei îi încredințează lui lancu de Hunedoara apărarea regatului pe Dunare împotriva turcilor, numindu-l Ban al Severinului. În 1479 însă, Cetatea Severinului este devastată de turci, iar în 1524 este distrusă definitiv. Astfel Bănia se mută la Strehaia și apoi la Craiova, fapt care i-a determinat pe locuitori să caute refugiu în cea mai apropiată localitate, la Cerneți. După un veac, pe locul în care odinioară se afla Severinul, nu mai exista decât o ruină. După retragerea trupelor rusești din Principate, în anul 1834, pe tronul Țării Românești urcă Alexandru Ghica, cel care s-a preocupat constant de dezvoltarea Severinului și este considerat al doilea intemeietor al său.
Informații și Contact:
Primăria Drobeta Turnu Severin: +4 0252-314379, http://www.primariadrobeta.ro
Rută apropiată de alte rute tematice:
În zonă se mai pot vizita:
- Parcul Natural Porțile de Fier
- Mănăstirea Vodița
- Orașul Orșova
- Clisura Dunării
Alte informații utile
Cazare:
Hotel Traian: tel: +4 0252 311 760
Hotel Continental: tel: +40372 528 828
Hotel Condor: tel:+40252 311 128
Hotel Corona: tel: +40743 128 658
Evenimente:
- Zilele Severinului – în jurul datei de 23 aprilie, când este celebrat și Sf.Gheorghe,
ocrotitorul Severinului
- Ziua Dunării – 29 iunie
- Festivalul Naţional de Literatură „Sensul iubirii” – în primăvară
- Festivalul „Cântecele Românilor de pretutindeni” – în octombrie
- Târgul Naţional de Toamnă al Cărţii – în octombrie
- Gala premiilor de excelenţă-toamna
Coordonate GPS: lat, long: 44.6369227, 22.659734200000003, elevatie: 85m