Muzeul “Gheorghe Ionescu Șișești” – Asociaţia Pro-Mehedinţi

Ruta Tematică: Patrimoniul Cultural

Numele Atracției Turistice: Muzeul “Gheorghe Ionescu Șișești”

Locație: în comuna Șișești, județul Mehedinți, România, aflată la o distanță de 39 km față de Drobeta Turnu Severin. În comuna Șișești se poate ajunge din Drobeta Turnu Severin, pe DC16 și apoi pe DJ671E.

Descriere: Muzeul este găzduit într-un spaţiu special amenajat din liceul din Şişeşti și cuprinde două sectii distincte: istoria si etnografia. Aria sa de referință este vatra Sisestiului, iar ca zonă specifică, Podisul Mehedintiului, pe cursul mijlociu al râului Coșuștea. În muzeu sunt expuse obiecte cu o valoare inestimabilă, de la dinţi de mamut, topoare de fier sau piatră, vârfuri de lance, coifuri dacice, tăbliţe scrise, obiecte de cult, podoabe, război de ţesut, obiecte de epocă, până la ziare vechi şi arme haiduceşti. Şişeştiul este celebru pentru atelierele de ceramică de aici și pentru meşterii olari care au dus mai departe cu sfinţenie această tradiţie. Documente istorice atestă faptul că olăritul a apărut pe aceste meleaguri încă de pe vremea dacilor. Astfel, un colţ special în muzeu este dedicat ceramicii tradiţionale din zonă, unde sunt expuse zeci de oale, ulcele, străchini, castroane, oale de sarmale, ulcioare, căni de apă. Cea mai valoroasă piesă din muzeu este considerată o sabie cu fier otrăvit. Aceste săbii erau folosite de localnici pentru a stăvili invazia turcilor de pe insula Ada-Kaleh, care veneau aici şi în satele învecinate și devastau gospodăriile oamenilor.

Legendă/ Poveste/ Impresii/ Recomandări: Muzeul scolar din Sisesti s-a născut din inițiativa unor dascali entuziasti. În anul 1930 el funcționa ca expoziție cu lucrări ale elevilor (ceramică, lemn, împletituri, cusături), ulterior devenind punct muzeistic amplasat în nouă clădire a școlii ridicată in 1939 la Șișesti, din initiațiva ministrului Gheorghe Ionescu-Sisesti. Extinzându-se, el va cuprinde și o parte a atelierului de ceramică al maestrului Dumitru C. Popescu, cel care îi va deveni și custode. Proaspăt absolvent al unei instituții superioare de specialitate, el pune bazele unui atelier de ceramică, în care elevii și-au desfasurat neintrerupt, vreme de un deceniu, orele de lucru manual. El a fost cel care a transformat străvechea îndeletnicire a localnicilor într-o artă adevarată, cu rezultate materiale pe care le-a facut cunoscute atât în țară, cât și în străinatate. Cel care avea să dea muzeului deplină strălucire, a fost profesorul Dragos Ebetiuc (1931-1981), un împătimit cercetator și valorificator al izvoarelor istorice și etnografice locale. El reorganizează și îmbogățește muzeul, îl înscrie în circuitul valorilor naționale, atrăgând astfel atenția specialiștilor, a presei și a publicului larg.

Condiții:
Nu se percepe taxă de vizitare.
Interval orar de vizitare: luni-vineri: 09:00-16:00

Informații și Contact:

Muzeul se află pe teritoriul administrativ al comunei Șișești: Primărie tel: +4 0252-384144

Rută apropiată de alte rute tematice:
În zonă se mai pot vizita:
1. Valea Coșuștei şi Valea Coșuștiţei
2. Biserica „Grigore Decapolitul”, sat Șișești
3. Biserica „Intrarea Maicii Domnului”, sat Ciovârnășani
4. Biserica “Sfântul Nicolae”, sat Șișești

Coordonate GPS: lat, long: 44.770322, 22.846891, elevatie: 202 m