Locul fosilifer Pietrele Roșii – Asociaţia Pro-Mehedinţi

Ruta Tematică: Patrimoniu Cultural

Numele Atracției Turistice: Locul fosilifer Pietrele Roșii

Locație: în comuna Husnicioara, județul Mehedinți. Comuna Husnicioara se află la o distanță de 19 km față de Dr. Tr. Severin, pe DJ607A Cerneți-Husnicioara.

Descriere: Locul fosilifer Pietrele Rosii este considerat monument al naturii și a fost declarat arie protejată de interes național în anul 2000. Zona este o zonă de importanță paleontologică și se întinde pe o suprafață de aproximativ 1 ha.

În componența asezământului sunt două aflorimente: una se află amplasată într-o deschidere ce se găsește deasupra fostei mine Husnicioara II, la aproximativ 300 m de intersecția cu drumul de carieră, în versantul stâng al drumului, iar a doua în apropierea drumului care duce la cariera Husnicioara Vest, într-o prăbușire aflată la liziera pădurii, pe partea stângă a drumului de carieră, la aproximativ 100 m de intersecția cu DJ607A. Astazi nici una din cele ocurențe nu mai este identificabilă.

Legendă / Poveste / Impresii / Recomandări: Locul fosilifer a fost descris pentru prima dată în 1987, în lucrarea  “Punctul fosilifer Pietrele Roșii din bazinul minier Husnicioara”. În 1994 este prezentată stratigrafia acestui loc, iar în anul 2000 este identificat aflorimentul din drumul către carieră, când sunt menționate și noi specii de moluște.

Informații și Contact:

Locul fosilifer se află pe teritoriul administrativ al comunei Husnicioara

Primărie: tel: +40252-342881

Rută apropiată de alte rute tematice:

În comună se mai poate vizita:

– Biserica Sf. Voievozi de la Selișteni, declarată monument istoric.

– Biserica Sf. Gheorghe, Husnicioara

Coordonate GPS: lat, long: 44.678419,22.845697